Într-un cadru solemn, la Palatul din Aleea Alexandru, înconjurat
de peste 200 de reprezentanţi ai Consiliului Naţional al PNG-CD şi de cei mai
importanţi aleşi locali, europarlamentarul George Becali şi-a anunţat candidatura
la cea mai înaltă demnitate în statul român. Desemnat, în unanimitate de
voturi, de către Biroul Permanent Central al PNG-CD şi validat de Consiliul
Naţional drept candidatul acestei formaţiuni politice la preşedinţia României,
domnul George Becali a făcut cunoscut opiniei publice faptul că au fost adunate
cele 200.000 de semnături necesare depunerii candidaturii sale, în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Cu un mesaj profund creştin şi tradiţionalist, fără
nicio legătură cu structurile securisto-comuniste care au întunecat istoria
ultimelor decenii, George Becali mizează pe sentimentul apartenenţei la
tradiţie şi la credinţa ortodoxă care însufleţeşte poporul român. Într-un
moment în care valorile autentice sunt denaturate, când moralitatea este
călcată din ce în ce mai mult în picioare, George Becali este singurul care luptă
pentru renaşterea spirituală a poporului român şi pentru valorile predicate de
Biserica Ortodoxă strămoşească: „Daţi-mi 10 ani de mandat şi voi face din
România o ţară care să îi placă şi lui Dumnezeu!”