| |
Download
|
 Eugen POPP, candidat în colegiul 6 Camera Deputaţilor |
|
17-11-2008
|
|
„Intrarea în politică nu a însemnat pentru mine oportunitate personală, ci speranţa că se va putea schimba ceva în jurul nostru. La Revoluţie eram mic, dar nu chiar într-atât de mic încât să nu-mi aduc aminte că o lume s-a prăbuşit şi o alta s-a născut, cu o mare speranţă. Am crescut în aceşti ani, m-am şcolit, în ţară şi în afară, dar, din speranţa generală, văd că nu a rămas mare lucru.
Serii întregi de politicieni şi partide s-au perindat pe la televizor, au fost la putere, au fost în opoziţie, dar nimic serios nu s-a făcut. Drumuri şi autostrăzi nu suntem în stare să construim. Dacă reuşim să facem un spital, nu îl putem dota cu medicamente. Iar doctorii şi asistentele sunt nevoiţi să plece în ţări care să-i respecte. Facem şcoli sau doar le zugrăvim, dar nu găsim destui profesori, iar, dacă îi găsim, ne batem joc de ei sau, câteodată, aşteptăm tăcuţi şi resemnaţi să-şi bată unii dintre ei joc de noi, cu sisteme private de meditaţie, ca o condiţie a unei absorbţii minimale de cunoştinţe. Am văzut personal ce este în învăţământ. În timpul facultăţii, am lucrat ca profesor de informatică la un liceu respectabil din Bucureşti, însă am fost dezamăgit profund de adevărata faţă a sistemului. Un profesor debutant, indiferent de nota de evaluare la inspectorat, chiar şi a doua pe municipiu, este tratat ca un muncitor necalificat. Cum poate să creadă actualul prim-ministru că după ce şi ultimul profesor va ieşi la pensie va mai rămâne cineva să stingă lumina în şcoală? Despre sănătate, numai de bine. Pe vremuri, credeam că sunt snobi cei care plecau în Austria să se opereze, nu de cancer, ci de apendicită! Am avut însă destule exemple în jurul meu ca să nu mai cred acest lucru. Vrei să fii tratat omeneşte şi ai posibilităţi financiare, atunci să nu-ţi cauţi de sănătate pe o rază mai mică de 1.000 de kilometri. Tabloul general este sumbru, dar grotescul se desăvârşeşte cu adevărat în jurul alegerilor. Până atunci, nu sunt bani pentru nimic! Nu se pot mări salarii, că se destabilizează ţara! Nu se pot dota laboratoarele, că licitaţiile nu s-au putut ţine! Nu se pot trata bolnavii, că nu sunt medicamente! Înaintea alegerilor se asfaltează drumuri, se pun becuri, se mătură, se plantează palmieri. Imaginaţi-vă – palmieri într-o ţară cu ierni geroase! Doar borduri nu se mai pun, că s-au tot pus! Dacă ar putea fi alegeri din an în an, poate am ajunge şi noi undeva. Ştim cu toţii că nimic serios nu s-a construit în aceşti ani, nici ca bază materială, infrastructură, dotări de fond, nici ca investiţii în resurse umane! Dezamăgirea şi lehamitea tinerilor, şi nu numai, este bine-cunoscută, iar opinia generală despre politicieni, de asemenea. Certurile ţin loc de abordări serioase, nimicurile sunt dezbătute pe larg, ca probleme de fond, iar nevoia de a vorbi orice, cu orice chip, chiar dacă ai sau nu ceva cu adevărat de spus, este o condiţie a eficienţei politice. Un ziarist este propus aproape spre lapidare, pentru că îndrăzneşte să dezvăluie secrete care ar pune siguranţa ţării în pericol. Înaltă trădare, deci! Iar un ministru, să-i spunem aşa, ca să nu-i facem reclamă, poate face referire la conţinutul unei şedinţe CSAT în numele dreptului la liberă exprimare. Democraţie mare în ţara noastră! Ce să spun? America ar trebui să fie invidioasă, ca să nu spun şocată, de ceea ce se întâmplă la noi, în numele democraţiei! Apropo, sosirea la Casa Albă pentru prima oară în istorie a unei lider de altă culoare are semnificaţii uriaşe: abandonarea unor clişee, trăirea în prezent şi nu în trecut, dorinţa şi, mai ales, voinţa de schimbare. Mi-aş dori din suflet să văd asemenea lucruri şi în ţara mea! Am tot criticat sistemul politic, cu ineficienţa generală şi sistemul de tip „capra vecinului”. Ce ar fi, totuşi, de făcut? Trebuie să fim constructivi. Mai este ceva de făcut! Cred şi am crezut întotdeauna că natura umană, cu toate devierile ei psihotice sau depresive, are un caracter optimist, chiar dacă nu realist întotdeauna! Trebuie să fim optimişti şi, mai ales, consider că trebuie să facem ceva pentru acest deziderat. Acest „ceva” nu poate fi realizat în afara cadrului politic şi altundeva decât întru morala creştină. Religios sau nu, secolul al XXI-lea a început şi sper să existe şi un secol al XXII-lea. Ce ar fi de făcut, cred eu, prin implicarea în zona politicului, pe baza unui mandat moral? Personal, am optat pentru creştin-democraţie. Un mai bine general pentru un cât mai mare număr de oameni!”
|
|
|
|
|
